Pentru mine, Vipassana a fost o experiență cu adevărat profundă și transformatoare, dar nu a fost deloc simplă.
Primele cinci zile au fost, cumva, mai ușoare decât mă așteptam. Nu mi s-a părut greu să stau în liniște, să fiu cu mine însămi fără să fug de gânduri sau emoții. Era ca și cum mintea mea își lua o pauză, iar eu mă simțeam într-un fel liberă și calmă.
Dar adevărata provocare a început după aceea. Am devenit foarte strictă cu mine, nu am vrut să sar nicio sesiune de meditație, am vrut să fac totul “perfect”. Și aici au început durerile fizice și acea presiune interioară care m-a făcut să mă încordez tot mai mult.
Ultima zi a fost cea mai intensă. M-am prăbușit și am plâns, am simțit o eliberare profundă, o rupere de vechile obiceiuri și convingeri. Am înțeles atunci că eram prea dură cu mine, că nu trebuie să fiu mereu perfectă, și mai ales că blândețea față de mine însămi e cea care mă poate vindeca și susține cu adevărat.
Vipassana mi-a dat cadoul prezenței, dar mai ales lecția de a mă iubi și accepta așa cum sunt, cu toate imperfecțiunile mele. Am învățat să fiu prezentă cu blândețe și compasiune, pentru mine, pentru corpul meu, pentru mintea mea.
Această experiență mi-a deschis o ușă către o relație nouă cu mine însămi — una în care perfecțiunea nu mai e scopul, ci conexiunea autentică și iubirea necondiționată.
Dacă ți-ai dori să faci o călătorie asemănătoare, amintește-ți să fii blând cu tine, indiferent de ce simți sau trăiești. Pentru că Vipassana nu e despre a fi perfect, ci despre a fi cu tine, cu tot ce ești, în fiecare moment.